Cristina Georgescu

Călătoria mea pe Calea purtătorilor de Mesă în tradiția Inca a început în anul 2011. Până atunci nu mă apropiasem de nici o practică spirituală, pentru că nu eram pregatită, nu mă trezisem. În acea  vară am fost invitată să particip la un curs. Atât știam, un curs de weekend. Și am spus DA! Eram deja sub aripioarele micuței Siruaqinti, dar atunci nu știam.

Și, pentru că ajunsesem prea devreme la curs, am luat dintr-un raft o carte. “Vulturul si Condorul”, de Jonette Crowley, pe care am citit-o pe nerăsuflate, care m-a determinat să îmi pun Intenția: anul viitor voi mergeîn Peru! Și așa a fost, deși aceea a fost doar o mică parte din Călătoria începută.

Din acel moment viața mea s-a schimbat, am pășit în Roată, din nou și din nou, și pot spune că am început o noua viață, în care toate posibilitațile există, sunt în mine, în câmpul meu, doar că eu nu le vedeam.

Până la acel moment fusesem o femeie ca multe altele, singură, a cărei ambiție era sa reușească în carieră. De atunci, am descoperit familia mea de sânge, dar și Familia mea spirituală, care mi-a fost și îmi este alături în Călătorie, ajutându-mă să îmi realizez dorința inimii, de a fi în serviciu, prin toate abilitățile pe care le dețin.